Specialiști în domenii precum psihologia pediatrică, pedagogia, pediatria evidențiază în mod constant importanța jocului în procesul de dezvoltare psihomotorie și socială a celor mici. În copilărie, activitatea ludică reprezintă un instrument cu adevărat privilegiat de cunoaștere, cel mai apreciat și cel mai eficient. 

Una dintre obișnuințele sănătoase ale celor mici este aceea de a sta în aer liber, căci interacțiunea directă cu natura ajută la realizarea unui context de echilibru. De ce e bine să-ți încurajezi copilul să stea mai mult la aer? Descoperă mai jos câteva repere care demonstrează importanța jocului în aer liber și modalitățile prin care îți poți ajuta copilul să petreacă timp de calitate.

Natura – cel mai sănătos cadru de cunoaștere 

Prin intermediul jocului, copiii primesc, chiar și în mod inconștient, stimuli ai lumii exterioare și îi recombină într-un mod autentic. Activitatea în aer liber permite copilului în primul rând să se cunoască pe sine, să devină conștient de corpul său și să învețe să-și coordoneze mișcările. Acest lucru se întâmplă deoarece, încă din primele momente ale vieții, copilul tinde să-și optimizeze mișcările și să-și coordoneze acțiunile. De asemenea, în aer liber, cei mici dobândesc beneficii fizice: își antrenează corpul și mintea, iar joaca în lumina soarelui susține sănătatea copilului și combate sedentarismul.

Cele mai potrivite instrumente în acest context sunt acele jucării de exterior pe care cei mici le adoră și care le sporesc atât creativitatea, cât și abilitățile motrice:

• spații special amenajate pentru joacă – mobilier de grădină sau chiar corturi pentru copii;
• elemente specific ludice – jucării de plajă, articole sportive pentru copii;
• mijloace de transport variate – vehicule fără pedale, vehicule cu pedale sau vehicule electrice pentru copii.

Jocul în aer liber – mijloc de socializare 

Înțeles ca instrument cognitiv și relațional fundamental, jocul diferă în funcție de vârsta de dezvoltare a copilului. Poate fi activitate solitară, atunci când copilul se află într-o fază în care gândirea egocentrică prevalează și, prin urmare, devine dificil pentru el să încerce să adopte un punct de vedere diferit de al său; sau poate fi joc de grup ale cărui modalități prevăd dezvoltarea unor abilități cognitive și relaționale foarte importante, precum negocierea, partajarea, compararea etc.
 


Edificator în asemenea context este faptul că, implicați fiind în activități care le permit mișcarea, inițiativa și creativitatea, copiii își dezvoltă dimensiuni speciale de viață:

• prevenirea riscurilor – cei mici studiază mediul de joacă și învață să-și adapteze comportamentul astfel încât să evite posibile accidente care le-ar reduce sau chiar opri jocul;
• socializarea – garantată de interacțiunea cu partenerii de joacă;
• relația cu elementele naturale – importantă pentru o funcționare echilibrată a organismului uman și pentru educația ecologică a celor mici.

Relația cu natura

Încurajarea copiilor către activități desfășurate în medii naturale susține consolidarea creativității și a abilităților lor de rezolvare a problemelor. În plus, deschiderea către natură dezvoltă un alt tip de competență esențială copilăriei: atribuirea de noi simboluri. Practic, descoperirile din cadrul mediului în care cei mici se joacă reprezintă o sursă vie de stimulare care susține curiozitatea și spiritul descoperirii în fiecare copil. 

Prin imaginație, elementelor din natură li se atribuie semnificații diferite de cele pe care le au; astfel, chiar și prin reprezentarea simbolică, o rămurică poate deveni o baghetă magică sau o sabie pe care fantezia copilului să o folosească în lupte eroice în slujba Binelui. În fapt, joaca în natură le permite celor mici să experimenteze gustul descoperirii și, prin sentimente precum surpriza, uimirea sau compasiunea, ei dezvoltă o învățare semnificativă care le va asigura crearea de conexiuni personale cu mediul.
 


Dacă le permitem copiilor să învețe natura diferitelor fenomene, aceștia vor ajunge să asimileze spontan chiar și concepte aparent dificile. Acesta este motivul pentru care specialiștii insistă asupra dimensiunii educative dintr-o activitate ludică: nu este nimic mai util decât să permiți unui copil să învețe prin fapte, eventual printr-un joc care „dezbracă” noțiunile de austeritate. Eliberarea de formalități stârnește curiozitatea prin care copilul se apropie de realitate cu mai multă încredere, ca atunci când știe, de exemplu, că are la dispoziție un set care conține role, cotiere, cască, genunchiere  sau modelul preferat de trotinetă pentru a explora împrejurimile. 

Copiii au nevoie să fie eliberați de ceea ce se poate numi o "„filosofie a fricii" pe care adulții le-o impregnează de la vârstă fragedă. Deci, prin dezvoltarea unor practici educaționale care să evite cu orice preț riscul, nu facem altceva decât să subestimăm ceea ce pot realiza cei mici. Dimpotrivă, este necesar ca încă din copilărie să avem posibilitatea de a experimenta atât succesul, cât și eșecul, învățând prin încercare și eroare. Desigur, trebuie pledat pentru susținerea spiritului explorator care aduce încredere în sine, dar cu responsabilitatea de a supraveghea copiii și de a-i ajuta la nevoie.

Indiferent de stadiul de creștere în care sunt copiii, natura rămâne un mediu prielnic descoperirilor și învățării prin joc, pentru mici și mari deopotrivă. Practic, puiul de om folosește joaca pentru a explora mediul înconjurător și pentru a câștiga conștiința de sine, atât de necesară evoluției către maturitate. Într-un mediu natural, copilul intră în contact cu diferiți stimuli care, asimilați corespunzător, pot reprezenta o sursă validă de cunoaștere și dezvoltare.