De ce să alegi un cărucior 3 în 1
1. Mobilitate
Apariția unui nou membru în familie vine la pachet cu multe responsabilități, iar o mobilitate flexibilă reprezintă un avantaj major pentru părinți. Un cărucior 3 în 1 pune la dispoziție toate elementele necesare pentru nevoile bebelușului, deoarece este fiabil, sigur și ușor de utilizat.2. Manevrabilitate
Un cărucior 3 în 1 de calitate oferă nenumărate avantaje, printre care manevrabilitate, absorbția șocurilor, dar și un sistem de siguranță cu prindere în ham. Plimbările sunt mult mai relaxante atunci când bebe poate dormi liniștit într-o poziție comodă și recomandată de medicii pediatri.3. Utilizare de durată
În funcție de model, un cărucior 3 în 1 poate fi utilizat de la naștere și până la vârsta de 3 ani. Trebuie verificat întotdeauna prospectul căruciorului și recomandările producătorului, deoarece unele funcționalități pot fi folosite în continuare, în timp ce altele nu mai sunt accesibile, atunci când copilul crește în înălțime și în greutate.4. Investiție inteligentă
Chiar dacă bugetul necesar pentru achiziționarea unui cărucior 3 în 1 este mai mare, investiția totală este mai mică decât dacă ai cumpăra fiecare componentă separat. În plus, cele trei echipamente sunt special create să funcționeze împreună, astfel încât nu vei avea nevoie de alte adaptoare ori accesorii speciale.Cum alegi un cărucior 3 în 1 pentru copilul tău
Indiferent dacă vrei să mergeți la o plimbare în parc, la shopping în mall ori la plajă pe malul mării, un cărucior 3 în 1 îți oferă ușurință în utilizare și accesibilitate pentru toate activitățile tale de zi cu zi. Există două categorii mari de cărucioare 3 în 1: cele care includ trei piese (landou, scoica, parte sport) și cele care includ două piese (scoica și landou transformabil în parte sport). Avantajul celei de-a doua categorii este economisirea de spațiu.
Iată care sunt cele mai importante criterii pentru alegerea unui cărucior 3 în 1:
1. Buget
Pregătirile pentru întâmpinarea bebelușilor sunt destul de costisitoare, așa că este posibil să fii tentată să alegi produse mai ieftine. Aceasta idee nu este este una buna în general, dar mai ales atunci când vine vorba despre cărucior. Un model cu un preț mai ridicat oferă de cele mai multe ori calitate mai bună, sisteme de siguranță testate, suspensii moi și multe alte opțiuni interesante, cum ar fi posibilitatea de schimbare a poziționării față de direcția de mers. Cu toate acestea, nu trebuie să cumperi cel mai nou model ori cel mai scump; important este să găsești echilibrul perfect între nevoile tale și bugetul disponibil.2. Materiale rezistente
Deoarece durata de utilizare a unui cărucior 3 în 1 este de mai mulți ani, optează pentru un model fabricat din materiale rezistente și calitative. Piesele din plastic trebuie să fie întărite, iar îmbinările dintre acestea să fie perfecte. Materialul exterior să fie lavabil și rezistent la capriciile vremii, atât ploaie, temperaturi extreme, cât și raze UV. De asemenea, materialele din care este realizat nu trebuie să conțină substanțe toxice ori cu factor alergen.3. Copertina de soare
Indiferent de componenta căruciorului pe care o vei utiliza, aceasta trebuie să îi ofere protecție celui mic împotriva razelor solare, a vântului și chiar a ploii. Din acest motiv, este recomandat să alegi un model cu o copertină lungă, reglabilă, care oferă ventilație și cu vizor prin care să poți vedea ce face bebe.4. Coș pentru transport
Fiecare drum cu bebe reprezintă o provocare, iar pentru a face față vei avea nevoie de multe lucruri și produse pe care să le iei cu tine. De la biberon și șervețele umede, până la jucăriile pentru nisip ori minge, toate trebuie să aibă un loc unde să fie transportate pe durata plimbării. De aceea îți recomandăm să optezi pentru orice cărucior 2 în 1 sau 3 în 1, care, pe lângă coșul pentru transport, includ și o geantă de umăr.5. Să fie pliabil
Această condiție este importantă pentru a putea transporta căruciorul în mașină ori cu liftul. De asemenea, atunci când nu este utilizat, căruciorul nu trebuie să ocupe mult loc în casă. Alege un sistem de pliere ușor de utilizat și care permite acționarea cu o singură mână. De cele mai multe ori, îl vei avea pe bebe în brațe atunci când vei deschide căruțul, iar asta nu trebuie să reprezinte un obstacol.6. Manevrabilitate
Și acest detaliu este important, așa că asigură-te că poți manevra căruciorul ușor cu o singură mână. Pe lângă sistemul de pliere, verifică și modul în care se învârt roțile, cât de ușor poți lua curbele și care este sistemul de blocare a roților. Un cărucior mai greu are mai multă stabilitate, dar poate fi mai dificil de manevrat, din acest motiv este recomandat să urmărești cu atenție videourile puse la dispoziție în descrierea produselor.Alegerea celui mai bun cărucior 3 în 1 pentru copilul tău nu este o sarcină ușoară. Oferta din magazine este foarte generoasă, iar prețurile variază de la cele mai atractive, la unele exorbitante. Va trebui să ții cont de mai mulți factori, atunci când vei cumpăra un cărucior 3 în 1, iar cu ajutorul informațiilor din acest articol vei putea face o alegere inteligentă, de care să te poți bucura mult timp.