Venirea pe lume a unui bebeluș reprezintă un prilej de bucurie pentru viitorii părinți, dar poate da naștere și unei serii de neliniști și decizii. Printre acestea se numără și alegerea căruciorului pentru nou născut, deoarece este vorba despre unul dintre primele obiecte pe care le va folosi.
Căruciorul îți va fi util atât la începutul vieții micuțului, cât și după primul an, în funcție de activitățile pe care plănuiești să le faci. Dacă la început un coș sau un landou se dovedesc a fi suficiente pentru susținerea copilului, odată cu trecerea timpului vor apărea noi necesități. Este vorba despre scaunul auto și un scaun cu spătar reglabil, care să îi permită bebelușului să vadă ceea ce îl înconjoară.
Cerințele care vor trebui îndeplinite pentru bunăstarea și confortul noului membru al familiei vor fi multiple și, uneori, costisitoare. De aceea îți recomandăm să iei în considerare un cărucior 2 în 1, care îți va fi util în mai multe situații.
Cărucioarele 2 în 1 pentru copii: ce avantaje au și cum le alegem
Ce este un cărucior multifuncțional?
Care sunt avantajele unui cărucior 2 în 1
Sunt ușor de întreținut și depozitat
Sunt mai puțin costisitoare pe termen lung
Sunt disponibile în mai multe modele și culori
De ce criterii trebuie să țină cont părinții când aleg căruciorul
Când trebuie achiziționat căruciorul
Ce este un cărucior multifuncțional?
Unii părinți cumpără căruciorul cu mult timp înainte de nașterea copilului, iar alții așteaptă și se informează până în ultima zi. Sunt și cazuri în care multe cupluri optează exclusiv pentru folosirea de marsupii și hamuri pentru bebeluși în primele luni de viață.
Dacă alegi să investești într-un cărucior, indiferent de momentul în care îl vei achiziționa, trebuie să iei în calcul modalitățile în care îl vei folosi. De cele mai multe ori, un cărucior multifuncțional îți poate fi util chiar și pentru primii doi - trei ani de viață.
Cărucioarele 2 în 1 reprezintă un mix între două funcții necesare din primele luni de viață și până după ce bebelușul începe să devină independent. Acesta este un cadru pe care se poate monta o scoică auto, un cărucior standard, un landou sau un scaun auto. În funcție de model, configurația poate fi schimbată și adaptată vârstei copilului, scopului întrebuințării sau circumstanțelor.
În prima jumătate de an după naștere, poziția copilului trebuie să fie plană și stabilă, iar landoul și scoica auto oferă suportul adecvat. După șase luni de viață, micuțul poate folosi deja funcția de înclinare a spătarului.
Care sunt avantajele unui cărucior 2 în 1
Pe lângă dubla posibilitate de întrebuințare, cărucioarele multifuncționale vin la pachet cu o serie de beneficii care îți vor ușura sarcinile de zi cu zi:
-
Sunt ușor de întreținut și depozitat
Cărucioarele 2 în 1 au un design aparte, care permite montarea și demontarea cu numai câteva mișcări simple. De asemenea, fiind realizate din materiale de calitate, rezistă la uzură în timp. Acest model de cărucioare se pliază rapid, într-o formă compactă, care îți va permite să îl depozitezi în orice loc din casă sau chiar și în portbagajele înguste.
-
Sunt mai puțin costisitoare pe termen lung
Dacă vei analiza oferta de cărucioare din magazine, vei observa că există mai multe modele disponibile, în funcție de buget, nevoi, tipul de materiale folosite sau stilul de viață al familiei. În timp, achiziționarea unui cărucior multifuncțional te va ajuta să economisești bani, deoarece nu va fi nevoie să cumperi mai multe tipuri de produse pe măsură ce copilul crește.
-
Sunt disponibile în mai multe modele și culori
În funcție de bugetul de care dispui, un cărucior 2 în 1 poate fi găsit într-o varietate de culori și materiale. De asemenea, acestea se diferențiază și prin tipul de accesorii cu care sunt prevăzute. Spre exemplu, dacă alegi un cărucior multifuncțional cu coș pentru cumpărături sau geantă, poți transporta cu ușurință și câteva jucării de exterior pentru copil, atunci când cel mic are vârsta potrivită pentru a le folosi.
De ce criterii trebuie să țină cont părinții când aleg căruciorul
Alegerea căruciorului poate fi copleșitoare uneori, deoarece gama de produse disponibile pe piață este largă și variată. Ia în considerare factorii care îți vor oferi confort atunci când îl vei folosi, precum:
-
Sistemele de siguranță - verifică ce tip de centură are căruciorul (cu prindere în trei sau în cinci puncte), dacă suportul pentru cap și spate este adecvat și dacă există un mecanism împotriva plierii accidentale;
-
Mărimea și greutatea - acestea ar trebui să fie în parametri rezonabili, deoarece un cărucior prea greu sau foarte voluminos se va dovedi dificil de manevrat în anumite circumstanțe;
-
Dotările și accesoriile - în funcție de tipul de activități pe care îți place să le faci, o copertină pentru ploaie sau un coș pentru cumpărături îți vor fi la îndemână. Pentru plimbările lungi, un suport de pahar sau o plasă împotriva insectelor pot fi indispensabile;
-
Cât de ușor este de întreținut - este de preferat să te orientezi spre un model de cărucior multifuncțional cu huse detașabile și lavabile, pentru a putea păstra fără eforturi igiena optimă;
-
Garanția - acest aspect este important pentru eventualitatea în care pot apărea defecțiuni în timp. Cu cât garanția este mai lungă, cu atât vei putea folosi cu încredere căruciorul timp îndelungat.
Când trebuie achiziționat căruciorul
Achiziția propriu-zisă a căruciorului poate fi făcută în funcție de dorința și disponibilitatea părinților. Este recomandat, totuși, să analizezi opțiunile disponibile și să îți faci o listă cu cele mai importante criterii pentru tine în ceea ce privește căruciorul.
Unii părinți aleg să îl folosească doar în primele luni de viață, și imediat ce copilul începe să își stabilizeze poziția pe verticală, îl utilizează mai puțin, în detrimentul unui premergător modern. La polul opus sunt cuplurile care se bucură de beneficiile unui cărucior încă din primele zile de viață ale bebelușului și până când acesta împlinește doi - trei ani.
Momentul potrivit pentru a cumpăra căruciorul nu există, această decizie putând fi făcută chiar și cu câteva zile înainte de finalul sarcinii. Ia în considerare dacă va fi nevoie să îl folosești atunci când se va naște micuțul sau dacă preferi să aștepți câteva săptămâni sau luni înainte.
Toți părinții își doresc ce este mai bun pentru copilul lor și sunt dispuși să petreacă ore întregi pentru alegerea unora dintre cele mai bune produse. Fii atent la detaliile căruciorului și dacă îți ajung accesoriile sau funcțiile pe care le oferă. Un cărucior 2 în 1 va fi de cele mai multe ori o soluție convenabilă pe termen lung.