Ce jucării alegem pentru copii de 3 ani? Recomandări pentru alegerea potrivită

Ce jucării alegem pentru copii de 3 ani? Recomandări pentru alegerea potrivită
Alegerea jucăriilor potrivite pentru copiii de 3 ani poate fi o încercare solicitantă pentru părinți. Există foarte multe variante, dar nu toate sunt corespunzătoare pentru cei mici. Cu o informare atentă și o documentare riguroasă părinții pot identifica jucăriile ideale pentru ca cei mici să se joace ore întregi și să învețe lucruri noi despre lumea înconjurătoare. 

Cum alegem jucăriile pentru copiii de 3 ani? Aceasta este întrebarea părinților când cei mici ajung la o nouă etapă a dezvoltării și sunt pregătiți pentru a merge la grădiniță. Joaca și jucăriile caracteristice învățământului preșcolar sunt selecționate cu grijă, pentru a răspunde nevoilor specifice copiilor. Și acasă vă puteți juca, petrecând ore bune de distracție și voie bună, cu jucăriile potrivite. Am pregătit ghidul complet despre rolul jucăriilor pentru copii de 3 ani și exemple concrete de produse din care să puteți achiziționa variantele potrivite celor mici. 
 

Calitatea

Jucăriile pentru copii trebuie selectate din magazine de specialitate, cu tradiție. La Krista sunt pregătite, gata pentru a fi livrate, cele mai noi și minunate jucării. Verificarea recomandărilor producătorului oferă informații referitoare la vârstă. După 3 ani chiar și jucăriile care au piese de mici dimensiuni sau bucăți care se detașează cu ușurință sunt potrivite copiilor.   
Jucăriile contribuie la dezvoltarea fizică, mentală și emoțională a copiilor, la îmbunătățirea învățării naturale, creșterea capacității de concentrare și la stimularea memoriei. Dacă sunt confecționate din materiale de calitate, jucăriile nu se vor dezintegra și vor putea fi folosite la joacă pentru mai mult timp. 
 

Siguranță

Este extrem de important ca orice jucărie achiziționată pentru copii, indiferent de vârstă, să fie alcătuită și finisată cu materii prime sigure pentru sănătatea celor mici. Soluțiile utilizate la îmbinarea jucăriilor, lacurile și vopselele necesare unui design plăcut trebuie să fie non-toxice, nu pe bază de substanțe chimice care ar putea leza pielea sensibilă a copiilor sau ar putea să le provoace iritații. 
 

Valoare

Jucăriile educative sunt special create pentru a pune accent pe dezvoltarea armonioasă a copiilor, stimularea senzorială și cognitivă fiind prioritare pentru fabricanți. Este ideală alegerea și cumpărarea jucăriilor educative, adecvate copiilor de 3 ani, pentru momente de joacă inegalabile, dar și pentru a le stimula curiozitatea naturală și creativitatea. 
 

Seturi de construcție

Jocurile magnetice tip puzzle pentru copii de 3 ani sunt distractive pentru băieți, dar și fetițele pot fi interesate de acestea. Seturile de construcție, măsuțele cu activități și piese lego mari stimulează imaginația și încurajează inventivitatea copiilor mici, oferindu-le și noi oportunități de a face descoperiri, de a rezolva tot felul de situații, dar și de a socializa când se joacă împreună cu alți copii. 
 

Roleplay

Jucăriile de rol sunt excelente pentru ca cei mici să învețe despre meserii și să se distreze copios încercând să afle ce vor face atunci când vor fi mari. Prin joacă, cu jucării care îi ajută să înțeleagă lucruri noi despre profesii, copiii învăța despre viață. 
Trusele doctorilor sunt excelente modalități pentru fetițe și băieței să acumuleze cunoștințe despre corpul uman sau cel al animalelor de companie, înțelegând totodată și importanța ajutorului acordat celor aflați în nevoie. 
Bucătăriile, balanțele, seturile de legume și casele de marcat sunt preferatele fetelor, în timp ce bancurile de lucru cu scule și seturile negustorilor sunt perfecte pentru băieți. 
 

Jucării din lemn

Jucăriile din lemn de tip Montessori sunt ideale pentru copiii de 3 ani, pentru că îi încurajează să realizeze tot felul de activități independente, să se joace și să descopere soluții în ritm propriu. 
Cuburile din lemn, jocurile magnetice, cele de logică și memorie, jucăriile de șnuruit, cele de sortat, stivuit și construit, precum și trenulețele și circuitele, toate din lemn, sunt concepute special pentru a stimula încrederea în forțele proprii, pentru  noi experimente și autocunoaștere. Astfel de jucării dezvoltă simțurile și aptitudinile copiilor în ritm natural. 

Tatal, fiul si trenuletul din lemn
 

Păpuși și figurine

Personajele preferate ale copiilor de 3 ani se pot regăsi în păpușile și figurinele existente pe piață. Nu doar bucuria micuților care vor primi un astfel de produs cu personajul din desene pe care îl adoră este importantă. O astfel de jucărie poate reprezenta și prilejul potrivit pentru ca cei mici să socializeze, să deprindă abilitățile jocului împreună cu alți copii și chiar să împartă jucăriile. 
În plus, păpușile și figurinele preferate de copii se pot dovedi soluția adecvată pentru un somn liniștit, fără teamă. 
Păpușile sunt, în același timp, ideale pentru fetițele care au ocazia să înțeleagă cum să se comporte cu cei mici. 
 

Vehicule de jucărie

Mașinuțele, trenulețele, camioanele și toate autovehiculele, cu muzică și lumini, sunt vehicule de jucărie care îi vor ajuta pe copiii de 3 ani să petreacă ore bune de joacă în compania celor de vârsta lor sau a părinților. 
Mașinuțele mecanice sau cele cu telecomandă, avioanele, trenulețele, roboțeii și circuitele supraetajate sunt perfecte pentru băieți și fete, atât pentru distracție, cât și pentru a-i ajuta să deprindă noi abilități și cunoștințe. 
 

Stimularea micilor artiști

Jucăriile din categoria artă și îndemânare sunt minunate pentru dezvoltarea simțului artistic al copiilor inteligenți și creativi. Alături de jocurile de îndemânare manuală pentru copiii de 3 ani sunt extrem de importante și articolele pentru desen și pictură. 
Plastilina, slime-ul, nisipul de modelat sunt îndrăgite de copii. Vă puteți juca alături de micuți cu aceste produse pentru ca imaginația să fie pusă la treabă și creațiile unice să fie puse în valoare. 
 

Jucării de exterior

Joaca în interiorul casei este minunată pentru copii, dar aerul curat și jocul în natură sunt excelente și benefice pentru cei mici. Există o gamă variată de jucării de exterior din care se pot alege vehicule cu sau fără pedale, căsuțe, trotinete, corturi, tobogane sau articole sportive. 

Jucăriile au un impact major asupra dezvoltării copiilor, la nivel fizic, psihic, emoțional și creativ. Fiecare copil este unic, iar interesele și preferințele micuților pot face alegerea jucăriilor dificilă. Cu puțină documentare și atenție acordată nevoilor specifice micuților, părinții au ocazia să achiziționeze produse de calitate care să fie obiecte utile distracției și învățării, totul pentru o dezvoltare armonioasă a viitorului adult. 
 

Suport clienti WhatsApp 0769693739

0769693739 krista@krista.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!